Activitate de dezinfecţie

Social

Primăria Municipiului Ploieşti continuă activitatea de dezinfecţie la nivelul blocurilor din municipiul Ploieşti, astăzi, până la ora 17.00, după cum urmează:

* Blocurile cuprinse între Şoseaua Vestului – strada Cosminele – strada Mărăşeşti (zona Penny, zona Profi Vest).

Reamintim că, Primarul Municipiului Ploieşti, domnul Adrian Florin Dobre, a dispus demararea acţiunilor de dezinfectare la nivelul blocurilor de locuinţe din municipiu, în conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanţa militară nr. 4/ 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

Astfel, municipalitatea derulează, periodic, prin operatorul S.C. Coral Impex S.R.L., acţiuni de dezinfectare la nivelul asociaţiilor de proprietari, aflate pe raza municipiului Ploieşti.

Substanţa utilizată în cadrul acestor lucrări este pe bază de peroxid de hidrogen şi este avizată de Ministerul Sănătăţii. Aceasta poate fi uşor iritantă asupra epidermei şi ochilor astfel că, rugăm cetăţenii să nu stea în aria de pulverizare a produselor.

Precizăm că, după minim 1 oră de la terminarea tratamentului de dezinfecţie, beneficiarii acestui serviciu au obligaţia de a aerisi spaţiile care au fost supuse tratamentelor, timp de minim 1 oră. De asemenea, copiii, persoanele în vârstă sau bolnave, animalele şi în special persoanele cu probleme respiratorii sau astmatice sunt rugate să circule numai după 2 ore de la efectuarea serviciului de dezinfecţie.

În cazul nerespectării recomandărilor, Primăria Municipiului Ploieşti şi S.C. Coral Impex S.R.L. vor fi absolvite de orice responsabilitate pentru eventualele incidente.

Municipalitatea ploieşteană roagă asociaţiile de proprietari să asigure accesul în casa scării pentru a se executa serviciile respective în condiţii optime, iar un reprezentant al blocului să confirme prestarea acestora.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *