Numeroasele descoperiri arheologice (peste 1.000), sunt edificatoare pentru atestarea continuității de viață și civilizație pe teritoriul actual al județului Prahova.
Paleoliticul este bine reprezentat (depozite de silex) în aria localităților Lapoș, Târgșoru Vechi ș.a. Neoliticul (culturile Criș, Boian, Gumelnița), cu unelte diverse din piatră, cu ceramică abundentă cu decor specific fiecărei culturi, plastică antropomorfă și zoomorfă etc., a fost identificat pe teritoriul localităților Târgșoru Vechi, Ploiești, Ceptura, Vadu Săpat (pe valea Budureasca) ș.a.
Perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului (c. 2500-2000 î.Hr.), corespunzătoare separării triburilor de păstori de cele de agricultori și apariției patriarhatului, este atestată reprezentativ prin urmele materiale scoase la iveală în perimetrele localităților Ploiești, Târgșoru Vechi, Gherghița, Vadu Săpat (pe valea Budureasca), Breaza ș.a. Prin numărul și varietatea lor, vestigiile din Epoca bronzului (c. 2200-1100 î.Hr.) confirmă o înflorire a civilizației datorată, în special, practicării metalurgiei și prelucrării metalelor (Drajna de Jos, Sinaia, Podgoria, Străoști ș.a).
Subsolul prahovean a păstrat multe dovezi materiale (în special unelte și arme din bronz și fier) din cele două perioade ale epocii Fierului (Hallstatt și Latene), scoase la suprafață prin săpăturile arheologice de la Boldești-Grădiștea, Măneciu, Brazi, Ploiești, Târgșoru Vechi, ș.a.
În timpul statului dac, pe teritoriul actual al județului Prahova, existau numeroase așezări și cetăți (Ramidava-Drajna de Sus, Tiasum-Tinosu, Slănic, Coada Izvorului, Malu Roșu ș.a.), care atestă că ansamblul culturii materiale și spirituale a geto-dacilor ajunsese la un stadiu înfloritor.
De altfel, ținutul prahovean de azi s-a aflat în centrul statului dac (centralizat și independent) din timpul lui Burebista, fapt atestat de un fragment de ceașcă (c. 400 î.Hr.), pe care se află incizat (în pastă crudă) balaurul cu cap de lup și coadă penată, străvechi simbol care figura pe stindardul dacic (1980, complexul arheologic de pe valea Budureasca).
Din perioada ocupației romane a Daciei (106-271/275), au fost descoperite vestigiile unor castre (la Drajna de Sus, Mălăești, Târgșoru Vechi ș.a.) menite să asigure paza drumului ce lega centrul Daciei cu regiunile de Sud-Est ale acesteia, precum și cărămizi ștampilate cu inscripții în limba latină, resturi ceramice de tip roman, monede romane etc. Marile necropole de la Târgșoru Vechi și Ploiești-Triaj (sec. III-IV), precum și descoperirile de la Bucov (sec.III), Boldești-Grădiștea, Străoști, (sec. IV-V), Vadu Săpat (sec. V-VII), Mizil, Bucov, Târgșoru Vechi (sec. VII-VIII și IX-X) atestă continuitatea de locuire a populației autohtone daco-romane, cu toate vicisitudinile provocate de migrațiile popoarelor barbare.
După încetarea marilor năvăliri barbare, o mare parte din populația teritoriului prahovean s-a stabilit în centre importante, menționate documentar ca orașe (Târgșoru Vechi atestat în 1413, Gherghița — 1431, Ploiești — 1599 ș.a.). În sec. XV-XVI, localitatea Târgșoru Vechi a fost vremelnic reședința scaunului domnesc (așa cum îl numește Neagoe Basarab în 1517), iar în octombrie 1599, Mihai Viteazul înființează, la Ploiești, un centru militar și își stabilește Curtea Domnească.
Teritoriul prahovean a fost și teatrul de desfășurare a unor lupte: în 1456, Vlad Țepeș l-a învins pe Vladislav II la Târgșoru Vechi, dobândind Tronul Țării Românești; în noiembrie 1473 și martie 1474, pe cursul apei Vodnău sau Vâtnău, lângă Gherghița, Ștefan cel Mare desfășoară o campanie de înlăturare a lui Radu cel Frumos, supus Porții otomane; în noiembrie 1552, la Mănești, în apropiere de Târgșor, boierii pribegiți din Transilvania, împreună cu pretendentul Radu Ilie (Haidău), înfrâng pe Mircea Ciobanul și-l alungă din Țara Românească; la 20 octombrie 1600, în luptele de la Bucov, Mihai Viteazul este învins de armatele polono-moldovene, iar Simion Movilă devine domn al Țării Românești, iar la 13-14 septembrie 1602, la Teișani, Radu Șerban a biruit forțele coalizate ale lui Simion Movilă și ale hanului tătar.
Teritoriul actual al județului Prahova a cunoscut o înflorire deosebită în sec. XVII-XVIII, o dată cu exploatarea intensivă a zăcămintelor de sare de la Slănic și Teișani și dezvoltarea comerțului cu sare. În această perioadă, documentele menționează prezența a nenumărate localități, printre care Câmpina, Vălenii de Munte, Slănic, Telega, Teișani, Filipești, Ploiești, Târgșor, Gherghița, Podeni ș.a. Secolul al XIX-lea este marcat de intensificarea explorării zăcămintelor de sare de la Slănic și Telega, de începerea explorării zăcămintelor de țiței și a înființării primei distilerii de petrol din România (la Râfov, 1857), de apariția primelor fabrici de sticlă (1830), postav (1886), bere (1898) de la Azuga și hârtie (1882) la Bușteni, construirea căii ferate Sinaia-Predeal (dată în folosință la 10 iunie 1879), precum și de ecourile revoluțiilor de la 1821 și 1848, ale funcționării (între 10 martie 1835-30 sept. 1836) falansterului de la Scăeni, înființat de Teodor Diamant, de efervescența unionistă de la 1859, de cucerirea independenței țării în 1877 ș.a. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, industria de extracție și prelucrare a țițeiului devine principala activitate economică a județului Prahova.
Perioada interbelică a fost marcată îndeosebi de criza economică din 1929 și de amploarea și forța acțiunilor de luptă ale muncitorilor petroliști și de la căile ferate din ianuarie-februarie 1933.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, câmpurile petrolifere prahovene, și mai ales orașul Ploiești au suferit mari pagube de pe urma bombardamentelor aeriene anglo-americane și germane. Instaurarea guvernului condus de Petru Groza, la 6 martie 1945, a reprezentat punctul de pornire al instaurării comunismului în România, în parametrii căruia a evoluat și județul Prahova timp de 45 de ani, până la prăbușirea acestuia în decembrie 1989.
În ceea ce privește organizarea administrativ-teritorială, județul Prahova apărea consemnat (în sec. XV-XVI) ca atare în limite mai mici, care cuprindeau ținuturile văilor Prahova și Doftana, precum și regiunile de câmpie dintre râurile Cricovu Dulce și Cricovu Sărat, fiind învecinat cu județul Dâmbovița la Vest și județul Săcueni (sau Saac) la Est. Județul Săcueni (menționat documentar în 1645) a fost desființat la 1 ianuarie 1845, o parte din teritoriul său (bazinele Teleajenului și Cricovului Sărat și zona de câmpie până la Mizil) fiind înglobat în județul Prahova. Județul Prahova se menține, aproximativ, în limitele acestui contur, până în 1950 (în 1937, județul Prahova avea 5.040 kmp și cuprindea zece plăși, opt orașe și 417 sate), când prin Legea nr. 5 țara a fost împărțită în regiuni și raioane, înființându-se regiunea Prahova, cu reședința la Ploiești. În 1952, a avut loc o revizuire a împărțirii administrative a țării, ocazie cu care a luat ființă regiunea Ploiești (13.100 kmp), cu opt raioane și 16 orașe, în limitele căreia erau înglobate și o parte din fostele județe Dâmbovița, Buzău, Ilfov și Râmnicu Sărat. Prin Legea nr.2/17 februarie 1968, au fost reînființate județele țării, printre care și județul Prahova.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.