S-au împlinit 130 de ani de când Castelul Peleş domină cu silueta sa elegantă o însorită vale din pădurile Sinaiei. Altădată reşedinţa de vara a regilor României, astăzi frumosul castel primeşte anual peste 300 de mii de turişti, fiind cel mai vizitat muzeu din România.
„Poziţionat în peisajul idilic al Munţilor Carpaţi din România, Castelul Peleş este o construcţie de poveste” – astfel este descris castelul de un site de călătorii care îl plasează pe poziţia a şasea în Top 15 al celor mai spectaculoase construcţii de acest gen din lume.
Astfel, Peleşul ar fi întrecut în frumuseţe doar de Castelul Hohenzollern din Germania, Castelul Howard din Marea Britanie, Alcazar din Segovia (Spania), Castelul Himeji din Japonia şi de Castelul din Praga.
În Top 15, după Castelul Peleş din România, urmează Castelul Chambord de pe Valea Loirei (Franţa), Castelul Neuschwanstein din Germania, Castelul Corfe din Marea Britanie, Castelul Matsumoto din Japonia, Castelul Burg Eltz din Germania, Castelul Eilean Donan din Scoţia, Castelul din Neuchâtel (Elveţia), Fortăreaţa Guaita din San Marino şi Castelul Conwy din Wales (Marea Britanie).
„Să fie acest castel leaganul de veci al dinastiei mele”
Carol I, primului Rege al României, vizitase în 1866 micul sat de munte Podul Neagului şi fusese încîntat de frumuseţea acestor locuri pitoreşti, aşa încît în 1872 hotărăşte să cumpere terenul de 1000 de pogoane numit Piatră Arsă din vecinătatea Mănăstirii Sinaia pentru a construi aici reşedinţa regală de vara.
Alegerea locului nu fusese întîmplătoare, căci la Predeal era pe vremea aceea graniţa României, iar castelul construit la Sinaia se afla în vecinătatea Imperiului Austro-Ungar şi astfel oaspeţi străini puteau călători mai uşor pentru a veni la castel.
La 10 august 1875 a avut loc cu mare ceremonie punerea pietrei de temelie a reşedinţei. Tradiţia la români spunea că trebuie să pui bani la temelia unei noi construcţii, iar Regele Carol s-a conformat tradiţiei şi a pus la temelia Peleşului 100 de monede, dintr-o emisiune monetară din 1868 care însumase în total doar 200 de piese.
„La 10 august 1875 Carol a organizat un ritual de începere a construcţiei castelului şi conform scrierilor din acea vreme a pus într-un cilindru de plumb 100 de monede de 20 de lei, împreună cu un pergament pe care era scris actul de ctitorire.
Carol a folosit la îngroparea cilindrului o mistrie şi un ciocan din argint, cu care a bătut în piatră şi a zis – Să fie acest castel leagănul de veci al dinastiei mele”, povesteşte un fost muzeograf al Castelului Peleş.
Regele Carol nu avea să ştie că gestul său de a îngropa monedele a făcut mai târziu ca celelalte 100 de piese împărţite prietenilor săi să devină cele mai scumpe şi mai râvnite monede româneşti, căci o singură moneda este cotată de colecţionari la peste 10.000 de euro.
Palatul, cu aspectul unui chalet elveţian, a fost ridicat după planurile celebrilor arhitecţi ai vremii: Johannes Schultz, Karel Liman şi Émile André Lecomte du Noüy.
Regele respinsese planurile celebrului arhitect Wilhelm von Doderer care propusese o construcţie inspirată din arhitectura castelelor renascentiste de pe Valea Loirei.
De decorarea castelului s-au ocupat Casa Heymann din Hamburg, atelierul condus de August Bembé din Köln-Mainz, cel mai important decorator fiind vienezul Berhard Ludwig.
Şantierul, unde lucrau aproape trei sute de oameni, a fost considerat cel mai important de pe cuprinsul Vechiului Regat, construcţia fiind finanţată din fonduri particulare ale lui Carol I şi din subscripţie publică, iar costurile globale s-au ridicat până în anul 1914 la suma de 16 milioane lei-aur.
„Italienii erau zidari, românii construiau terase, ţiganii erau hamali. Albanezii şi grecii lucrau în piatră, germanii şi maghiarii erau tâmplari. Turcii ardeau cărămidă. Inginerii erau polonezi şi cioplitorii în piatră erau cehi. Francezii desenau şi englezii măsurau. Se pare că 14 limbi străine se auzeau printre muncitori” , aşa descria fazele construcţiei Regina Elisabeta a României.
Stilul Peleşului este eclectist, predomină însă elementele caracteristice Renaşterii germane, decoratorii preferând să facă din fiecare sală reprezentanta unui stil caracteristic pentru o perioadă sau o etnie.
Holul de onoare, cea mai somptuoasă sala de recepţie a castelului, amenajat de Karel Liman în 1911 pe locul unei foste curţi interioare, se înalta pe trei niveluri în centrul corpului principal al Castelului.
Pereţii sunt lambrisaţi în lemn de nuc intarsiat cu esenţe nobile şi exotice până la nivelul balcoanelor etajului 1, decoraţia sălii fiind inspirată de camera „Fredenhagen” din actualul Palat de Comerţ din Lubeck.
Sălile de arme, amenajate între anii 1903-1906 în stilul neorenasterii germane, au pereţii decoraţi cu lambriuri din lemn de stejar şi plafonul casetat cu steme şi devize în limba latină, şi cuprind o bogată colecţie de peste patru mii de arme europene şi orientale, din secolele XIV-XVII.
Sala de consilii, amenajată în 1914, aminteşte de una dintre sălile Primăriei din Lucerna-Elveţia.
În cabinetul de lucru al regelui, decorat cu piese ale atelierelor Heynmann din Hamburg în stilul neorenasterii germane, este un impunător birou şi un pupitru la care regele primea, întotdeauna în picioare, audienţe oficiale.
Ferestrele palatul a fost decorate cu piese elveţiene de vitraliu din secolul al XVII-lea care reprezintă steme ale cantoanelor.
În Sala veche de muzică, transformată după 1905 la dorinţa reginei Elisabeta în salon pentru serate literare, sunt picturile pe pânză semnate de Dora Hitz care ilustrează vechi basme germane versificate de însăşi Regina Elisabeta, şi semnate cu pseudonimul Carmen Sylva, iar vitraliile înfăţişează legende populare româneşti în variantele poetului Vasile Alecsandri. Mobilierul sculptat în lemn de tek a fost primit în dar de rege din partea maharajahului de Kapurtala.
Marele Salon, sau Sala florentina, este prima sala de recepţie a castelului, şi a fost decorată în stilul neorenasterii florentinrea.
Sala maură, proiectată de arhitectul francez Charles Lecompte du Nouy, a fost decorată în stil hispano-maur, cu plafonul şi pereţii împodobiţi cu arabescuri din stuc policromat şi aurit şi o fântână din marmură de Carrara, replică după o piesă aflată dintr-o moschee din Cairo.
Marea Sufragerie este opera lui August Bembe din Mainz si a fost decorata in stilul neorenasterii germane, iar piesele de argint provin din atelierele Paul Telge si Edmund Wolenweber.
Castelul a fost terminat în 1883, iar un an mai târziu a fost instalată reţeaua electric şi un grup electrogen propriu, iar la 1897 a fost construită centrală electrică.
Inaugurarea Castelului Peleş
În după amiază zilei de 7 octombrie 1883 ceremonia inaugurării castelului, sediul „noii dinastii”, a început cu o slujba religioasă şi cu sfinţirea apei, la care au asistat Regele Carol I şi Regina Elisabeta, primul ministru Lascăr Catargiu şi mai mult de 50 de invitaţi din toate corpurile statului, o parte a unui batalion de vânători şi un numeros public din Sinaia şi din Bucureşti. Sosiseră cu Orient Expresul în gara Sinaia şi invitaţi străini, diplomaţi şi redactori ai ziarelor de prestigiu. S-a intonat imnul naţional şi pe turnul cel mare al Castelului s-a ridicat Tricolorul, drapelul naţional, care a fost salutat de trei salve de tun.
Generalul Creţieanu, şeful Casei militare a citit următorul document:
„Eu Carol I, Rege, cu Elisabeta, Regina, după o silinţa neobosită de doi ani, în lupta cu un teren nestatornic, străbătut de izvoare, izbutit-am a pune la poalele Bucegiului, temelia acestei clădiri, în anul mântuirii 1875, iar al Domniei noastre al IX-lea. Zidirea s-a oprit pe timpul războiului pentru neatârnarea României (1877 – 1878). Intrat-am în această casă a noastră în anul mântuirii 1883, iar al Domniei noastre XVII; datu-i-am nume: Castelul Peleşului.”
Mitropolitul a stropit cu apă sfinţită coridoarele şi toate camerele şi a urmat masa festivă cu mâncăruri şi vinuri alese cu specific românesc. Regele Carol I a rostit un toast, la fel şi preşedintele Senatului D. Ghica şi preşedintele Adunării Deputaţilor C.A. Rosetti.
Poetul Vasile Alecsandri a închinat un pahar după vechiul obicei rostind: „În timpii străbunilor noştri, când Domnii şi boierii mari intrau în locuinţe noi, poporul se adună să le facă urarea cu aceste cuvinte:
„Câte cărămizi şi grinzi,
Atâtea măriri şi izbânzi!
Cât nisip în aceste clădiri
Atâtea fericiri şi străluciri”
Această urare strămoşească o adresăm astăzi maiestăţilor voastre în numele poporului român. Să va ajute Dumnezeu a mai clădi alte monumente în ţară, tot atât de glorioase, tot atât de frumoase că acest Palat frumos şi feeric că basmele lui Peleş”.
După ce invitaţii au vizitat Castelul Peleş toţi participanţii la inaugurare au fost poftiţi la un ceai în salonul de muzică unde Regina Elisabeta a cântat acompaniată de pian câteva arii din opere şi două cântece româneşti.
Castelul avea 160 de camere şi dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit, dar i-au fost aduse modificări şi îmbunătăţiri până în 1914.
Din 1883 avea încălzire centrală, în 1884 a fost instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 s-a construit centrala electrică, iar plafonul mobil de sticlă al holului de onoare era acţionat electric.
În parcul Castelului Peleş a fost construit apoi Castelul Pelişor, care a devenit din 1903 reşedinţa principilor moştenitori Ferdinand şi Maria.
Pelişorul are doar 99 de încăperi, iar mobilierul şi decoraţiunile interioare au fost realizate în mare măsura de către Bernhard Ludwig, care decorase şi Peleşul, însă poartă amprenta Reginei Maria după ale cărei planuri şi desene au fost decorate dormitorul de aur şi biroul.
Au fost construite apoi şi Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot.
Peleşul a avut mulţi oaspeţi de sema, însuşi Împăratul Austro-Ungariei Franz Joseph a vizitat castelul în 1896, şi a rămas impresionat de frumuseţea şi bogăţia castelului. Cu ocazia vizitei a fost reînnoit tratatul României cu Tripla Alianţă.
Zece ani mai târziu, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, a fost amenajat la castel apartamentul imperial pentru că se aştepta o nouă vizită a împăratului, care însă nu a mai avut loc.
Au vizitat castelul şi principele Alexandru de Battenberg al Bulgariei, ţarul Ferdinand, regele Gustav al Suediei, reginele Ema a Olandei şi Maria Theresa a Bavariei.
Au fost oaspeţi şi arhiducii Rudolf şi Stephanie de Habsburg, Franz Ferdinand de Habsburg, Kronprintul Wilhelm al Germaniei şi principele moştenitor al Imperiului Otoman Iussuf Izzedin.
Familia regală română a fost şi gazde pentru marele duce Boris al Rusiei, ducele Alfred de Edinborough, Charlotte şi Bernhard al III-lea de Sachsen-Meiningen.
Castelul Peleş a găzduit nenumărate concerte susţinute de regulă de regina Elisabeta la pian, George Enescu la vioara şi Dumitru Dinicu la violoncel, Enescu era de altfel un oaspete frecvent şi avea la castel o camera personală.
Poetul Vasile Alecsandri a fost preferatul reginei şi consilier preţios. Sălile de muzică ale castelului au găzduit şi alte personalităţi celebre ale lumii literare şi muzicale: Pierre Loti, Sarasate, Paderevski, Rejane, Eleonore Duse, Sarah Bernhardt şi mulţi alţii.
Reşedinţa regală de la Peleş a avut o importanţă deosebită pentru istoria ţării pentru ca aici s-a născut la 16 octombrie 1893 viitorul rege Carol al II-lea, la 25 octombrie 1921 la Foişor s-a născut fiul sau, regele Mihai I şi tot în 1921 a avut loc la Castelul Peleş nunta Principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care au participat o mulţime de personalităţi ale vremii, inclusiv primul ministru Nicolae Iorga.
Cel mai important eveniment găzduit de Castelul Peleş a fost sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea.
După 1914 Castelul Peleş nu a mai fost locuit de familia regala timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia Carol I, dar a fost folosit până în 1947 pentru vizite oficiale si ceremonii cu caracter militar. Singurul Rege care a locuit efectiv în Castelul Peleş a fost Carol I, Regele Ferdinand şi Regele Mihai au locuit în Castelele Pelişor şi Foişor.
Castelul Peleş – „bun al poporului”
Peleşul a rămas reşedinţa familiei regale până la abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947, când la castel a fost trimisă o comisie formată din militari şi civili care au confiscat tot, ca fiind „bun al poporului”. Regele Mihai a mai rămas la Peleş trei zile, timp în care a împărţit oamenilor sărmani şi personalului palatului toate alimentele rămase la castel.
În 3 ianuarie 1948 locuitorii Sinaiei au ieşit pe străzi pentru a-şi lua rămas bun de la rege şi de la regina, iar un corp de garda al Casei Regale a însoţit convoiul regal la gara. Toate bunurile de patrimoniu din castel au fost inventariate şi cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din Bucureşti, apoi alte piese au intrat în custodia diferitor instituţii de cultură din Bucureşti, Braşov şi Sibiu. Patru ani mai tîrziu Castelul Peleş a devenit muzeu.
Regimul comunist susţinea că Domeniul Regal Peleş ar fi fost parte a Domeniului Coroanei şi deci era proprietatea României. Adevărul istoric este însă altul: domeniul nu a făcut niciodată parte din Domeniile Coroanei pentru că Regelui Carol I îşi vânduse o moşie din Germania pentru a putea plăti din bani personali costurile terenului şi ale construcţiei Castelului Peleş, a Pelişorului şi a Foişorului.
După moartea Regelui Carol I domeniul a trecut în proprietatea Regelui Ferdinand I şi apoi a succesorului sau dinastic Regele Mihai I, Regele Carol al II-lea neavând niciodată domeniul de la Sinaia în proprietate.
Şi în perioada comunistă Castelul Peleş a fost vizitat de demnitari străini: în 1975 Gerald Ford, preşedintele Statelor Unite, apoi preşedintele bulgar Todor Jivkov şi liderul est-german Erich Honecker.
Nicolae Ceauşescu a vizitat castelul destul de rar şi se spune că soţii Ceauşescu ar fi intenţionat să-şi stabilească o reşedinţa de protocol la Peleş. Au renunţat însă când muzeografii au anunţat că în interiorul castelului este o ciupercă care atacă elementele din lemn şi este foarte dăunătoare omului.
De fapt ciuperca atacase grinzile clădirii datorită umezelii şi a neaerisirii şi din acest motiv au început în 1975 lucrări de restaurare pentru înlocuirea structurii de rezistenţă din holul de onoare şi din sufrageria de la parter, iar mare parte din patrimoniul muzeal a fost depozitată într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada.
În ultimii ani ai regimului comunist, între 1975 şi 1990, Nicolae Ceauşescu a ordonat închiderea întregului domeniu Peleş pentru public. Singurele persoane care puteu intra erau cele care se ocupau de întreţinere, personalul militar şi cel de pază.
Întrega zonă a fost declarată de interes protocolar, iar Castelul Foişor a fost mult mărit şi utilizat de Nicolae Ceauşescu ca reşedinţă de protocol.
Retrocedarea Castelului Peleş
În 2006 guvernul român a anunţat retrocedarea castelului Regelui Mihai I de România.
Conform Memorandumului de înţelegere semnat la 1 martie 2007 între reprezentanţii Casei Regale a României şi cei ai Ministerului Culturii, imobilele Peleş şi Pelişor au fost retrocedate Familiei Regale române, insă patrimoniul mobil face parte din patrimoniul naţional şi nu au făcut obiectul retrocedării.
Familia Regală a închiriat statului cele două imobile care funcţionează ca muzee administrate de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
„Sperăm că întoarcerea mea definitivă la Peleş şi la Sinaia, Scaunul istoric al Familiei Regale, să fie începutul respectului definitiv, total al proprietăţii private, al demnităţii, al democraţiei şi libertăţilor, al instituţiilor din societatea românească.
Portile Peleşului vor rămâne deschise românilor pentru eternitate, aşa cum a fost mereu, începând cu anul 1914 ” -afirma Regele Mihai I la Castelul Peleş, cu ocazia întoarcerii oficiale la Domeniul Regal Sinaia dupa 60 de ani, joi 5 iunie 2008.
Castelul Pelişor va fi folosit de Familia Regala, iar Castelul Foişor va continua sa fie dedicat protocolului de stat, pentru vizitele înalţilor oaspeţi.
Muzeul Peleş
Din anul 1953 Peleşul a devenit Muzeu Naţional, iar Pelişorul şi Foişorul au devenit case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici agreaţi de regimul comunist.
În 1966 a fost amenajat într-o fosta dependinta a castelului regal Muzeul de Artă Decorativă, cu vechi piese reprezentative de ceramică din colecţii regale, care a funcţionat pînă în 1982.
Odată cu restaurarea castelului începută în 1975 mare parte din patrimoniul muzeal a fost depozitată într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada.
Din 1990 Castelul Peleş a fost redeschis publicul larg şi din 1993 a intrat în circuitul turistic şi Pelişorul.
Înainte de masiva restaurare din 1975 numărul mediu anual al vizitatorilor varia între 400.000 şi 450.000, iar după redeschiderea din 1990 castelul a fost vizitat anual de aproximativ 300.000 – 360.000 de persoane, astăzi cifra vizitatorilor a depăşit 7 milioane 168 de mii de vizitatori.
Muzeul Peleş este şi gazda multor evenimente culturale şi expozitii temporare.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.