Site icon laPloiesti.ro

Primarul comunei prahovene Şotrile condamnat definitiv pentru pornografie infantilă

A fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Ploieşti la un an şi şase luni de închisoare pentru pornografie infantilă, pedeapsa fiind redusă faţă de cea pronunţată de instanţa de fond, conform portalului instanţelor de judecată.

„În baza art.421 pct.2 lit.a cod proc.pen., admite apelul declarat de inculpatul Davidescu Daniel Bogdan împotriva sentinţei penale nr.81 pronunţată la 27 martie 2019 de Tribunalul Prahova pe care o desfiinţează în parte, în latură penală şi rejudecând, reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de la 2 ani şi 2 luni închisoare, la 1 an şi 6 luni închisoare”, se arată în sentinţa pe scurt publicată pe portalul Curţii de Apel Ploieşti.

În sentinţă se arată că se menţin în rest toate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Astfel, conform deciziei din luna martie, primarul era trimis să facă muncă în folosul comunităţii la grădiniţă, şcoală sau primărie. Instanţa a stabilit şi un termen de supraveghere de patru ani.

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Şotrile, şi/sau Grădiniţa/Şcoala din Şotrile, pe o perioadă de 70 de zile. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor nr. 254/2013”, se arăta în decizia din luna martie. Conform aceleiaşi surse, primarul a mai fost obligat de instanţă să plătească daune morale în cuantum de 5.000 de lei.

Potrivit DIICOT, în perioada 2016 – 2017, suspectul ar fi început o relaţie de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea suspectului.

„Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, ameninţând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj”, arăta DIICOT. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version