Ziua Imnului Naţional va fi marcata in Ploiesti printr-o serie de manifestari

Primarul Municipiului Ploieşti, domnul Adrian Florin Dobre, anunţă că Ziua Imnului Naţional va fi marcată în municipiului nostru printr-o serie de manifestări, ce vor fi organizate în data de 29 iulie 2020. Anual, la data respectivă, este celebrată Ziua Imnului Naţional al României, important simbol naţional alături de drapelul tricolor, stema ţării, sigiliul statului şi Ziua naţională a României. Primăria […]

Continue Reading

Manifestari dedicate Zilei Unirii Principatelor Romane

Primăria Municipiului Ploiești organizează o serie de manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, vineri,  24 ianuarie 2020, când se vor marca 161 de ani de la primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român, prin unirea Moldovei cu Țara Românească sub conducerea domnitorului ales, Alexandru Ioan Cuza. Astfel, evenimentele organizate de municipalitatea ploieșteană cu acest prilej vor debuta la ora 10.00, la Colegiul Național “Al. I Cuza”,unde […]

Continue Reading

Primăria municipiului Ploieşti şi Garnizoana Ploieşti organizează o serie de manifestări prilejuite de Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, duminică – 22 decembrie 2019.

Astfel, începând cu ora 9,30, la cimitirele Bolovani, Viişoara şi Eternitatea se vor desfăşura simultan activităţi în cadrul cărora va fi cinstită memoria eroilor Revoluţiei din 1989. Se vor oficia servicii religioase şi se vor depune coroane şi jerbe de flori.Totodată, la monumentul din faţa Palatului Administrativ vor fi organizate, începând cu ora 10,30, o […]

Continue Reading