În localitatea prahoveană Valea Călugărească, undeva între vii, în renumita podgorie Dealu Mare, se află cea mai veche cramă recondiționată din țară, transformată într-un muzeu dedicat, evident, industriei de prelucrare a strugurilor și păstrare a vinului.
O construcție micuță, intrată în circuitul turistic anul trecut sub denumirea Muzeul ”Crama 1777”, puțin cunoscută, dar extrem de valoroasă în contextul tradiției din zonă.
Ca să ajungi aici, trebuie să apuci pe DN 1B, drumul care leagă Ploieștiul de Buzău. Aproape de ieșirea din localitatea Valea Călugărească, situată la mai puțin de 15 kilometri de Ploiești, apar și indicatoarele care te îndrumă spre Muzeul ”Crama 1777”.
Pe un drum secundar care se ”înțeapă” în cel național, undeva în partea stângă a lui, așezată mândră între vii, pe o moviliță, este cea mai veche cramă recondiționată din România.
”Este cea mai veche cramă recondiționată din țară, fiind singura care s-a păstrat din secolul al XVIII-lea și care a fost restaurată și reamplasată. Ea păstrează între zidurile ei tradiția de cioplitori în lemn a străbunilor noștri”, povestește muzeograful Nina Grigore.
Practic, această construcție este o reproducere a unei crame datate la 1777 care se afla tot în Valea Călugărească, într-o zonă similară celei în care este amplasată acum, și care s-a păstrat în forma ei originală până în anul 1985.
În anii 1960, profesorul Nicolae Simache a restaurat această clădire care era, potrivit muzeografului, singurul element de arhitectură rurală într-un areal de podgorie foarte semnificativ pentru prelucrarea vinului, respectiv în zona Dealu Mare.
Ulterior, construcția a fost profund afectată de cutremurul din 1977, însă, pentru că se afla pe terenul IAS-ului, nu s-a putut interveni pentru salvarea ei. Între timp, au fost probleme din cauza celor care furau materialul lemnos al clădirii, astfel că angajații Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova au decis să intervină pentru a încerca să salveze cât mai multe elemente din vechea construcție. Practic, în anul 1985, aceasta a fost demontată, recuperându-se o serie de bârne de lemn.
Crama a renăscut, însă, din dragoste… Din dragostea celor care înțeleg istoria și își doresc să o perpetueze. În acest proces, un important rol l-a avut chiar familia Ninei Grigore.
”După Revoluție, am decis să restaurăm crama și am venit la primărie să cerem teren. Ni s-a spus că nu există. Noi aveam documentația de la restaurarea anterioară, cu tot, cu planuri, cu relevee, cu tot. În ’95—’96 am revenit la primărie. Ni s-a spus că nu au teren nici pentru oameni, darămite pentru muzeu. Eu sunt de aici, din Valea (Călugărească—n.r.). Am vorbit cu părinții mei, care aveau vie aici și am stabilit să dăm noi o bucată de teren. Au fost de acord, am făcut demersurile necesare înainte de actul de dăruire, dar am pus o condiție: să nu se facă altceva aici în afară de muzeu”, a explicat muzeograful.
Lucrările au fost supravegheate de arhitectul Călin Hoinărescu, acesta fiind cel care s-a ocupat de toate detaliile care aveau să îi redea cramei aura de altădată.
Procesul nu a fost unul simplu, mersul lucrurilor fiind îngreunat chiar și de găsirea unor grinzi cu o lungime de aproape 12 metri, uscate și cioplite manual. Pentru că așa este făcută toată lucrătura lemnului, manual. Nimic din industria actuală de prelucrare a lemnului nu a ”întinat” construcția ridicată ca un omagiu adus celei care s-a luptat cu vremurile până în 1985.
”Elementul de unicitate al acestei crame este acela că partea din lemn este lucrată în totalitate manual. Inclusiv cuiele de la îmbinări sunt din lemn. Este lemn cioplit și șlefuit manual. De asemenea, s-a respectat în totalitate tehnica de prelucrare a secolului al XVIII-lea. Construcția este o replică ce respectă întocmai releveul, dimensiunile, arhitectonica și soluțiile tehnice și volumetrice”, a punctat Nina Grigore.
Dar faptul că a pus la dispoziția autorităților terenul pentru construirea cramei nu a fost suficient. Familia Ninei Grigore a donat și o parte dintre obiectele care sunt acum exponate în muzeu.
Ba chiar aceasta l-a felicitat, cu un zâmbet în colțul gurii, pe tatăl său pentru că a ales să se descotorosească de o parte dintre acele obiecte aruncându-le și uitându-le în podul casei de unde au ieșit, după ani, la lumină, având o valoare semnificativ mai mare.
Un zdrobitor făcut la Viena în 1925, tocitori din anii 1920, o pompă de pucioasă și o alta pentru vin făcute în Germania, datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea, un snop de rafie atârnat, în chip decorativ, pe perete și datat la 1960 sunt câteva dintre obiectele care au ajuns în muzeu de la familia celei care, acum, le vorbește cu mândrie și cu dragoste turiștilor despre acest loc.
”Am dat tot ce-am avut mai vechi, că doar nu era să cumpere muzeul totul. Doar le aveam…”, a spus Nina Grigore, cu fermitate, ca și când un astfel de gest este absolut firesc, iar orice altă variantă ar fi nelalocul ei.
Construcția are o prispă care precede intrarea în crama propriu-zisă, în care se remarcă piesele de sfârșit de secol XIX, o colecție de etichete și sticle pentru vin, precum și atelierul de dogărie cu uneltele necesare prelucrării lemnului.
În beciul cramei se află o colecție de butoaie pentru vin și rachiu de tescovină, un cazan de țuică, o colecție de ceramică, respectiv piese din secolele XIX-XX, din diferite regiuni ale României, folosite pentru păstrarea și consumul vinului și rachiului, dar și fragmente de lemn din crama originală, de la 1777, care păstrează feroneria originală.
Apoi, la intrarea în muzeu, se găsesc dosarul cu documente de la prima restaurare a clădirii de către profesorul Nicolae Simache și o machetă a cramei.
Mansarda este ocupată de o expoziție numită ”Mlădițele vieții” compusă din exponate precum costume tradiționale specifice Prahovei, dar și altor zone ale țării, decorate cu struguri și frunze de viță de vie, o icoană care conține și ea motivul viței de vie, un covor cu aceeași simbolistică, lăzi de zestre, precum și o colecție de monede descoperite în zonă.
Muzeul ”Crama 1777”, monument de artă medievală țărănească, este un obiectiv turistic inaugurat anul trecut, de Ziua Internațională a Muzeelor. El este amplasat pe Drumul Vinului, într-o străveche podgorie a țării, Dealu Mare, numită și ”Patria vinurilor roșii”.
Drumul Vinului, care are o lungime de 58 de kilometri, include popasuri la conacele, curțile domnești și mănăstirile din 14 localități ale județului, respectiv Filipeștii de Pădure, Florești, Băicoi, Plopeni, Zamfira, Boldești-Scăieni, Bucov, Vărbila, Valea Călugărească, Jercălăi, Urlați, Ceptura, Tohani, Mizil, fiind, practic, o „reeditare” a unui segment mai vechi dintr-un drum folosit de romani în vechime.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.
