S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Toma Caragiu din Ploiesti

Divertisment

S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu”, eveniment organizat în perioada 5-10 octombrie 2026 de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, cu sprijinul Consiliului Județean Prahova. Acestea pot fi achiziționate de la Agenția de bilete a Teatrului „Toma Caragiu” (strada Mihail Kogălniceanu nr.1, telefon 0244 522774/ 0721 367 631), sau online, accesând site-ul www.teatruploiesti.ro, secțiunea Festival TC, cu prețuri cuprinse între 55 și 120 de lei.

Șase zile de teatru, muzică și artă

Selecția spectacolelor din programul acestei ediții, desfășurată sub tema (Re)uniune, îi aparține teatrologului Oana Borș. Astfel, publicul va putea viziona reprezentații susținute de teatre renumite din țară: Teatrul ACT București, Teatrul „Stela Popescu” București, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Teatrul „Alexandru Davila” Pitești, Teatrul de Vest Reșița, Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură „George Ciprian” Buzău, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești. Programul va include, de asemenea, spectacole și producții ale unor artiști și instituții de cultură din Turcia, Italia și Republica Moldova, prezentând perspective artistice și culturale diverse. Un moment special al acestei ediții va fi prezența Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care va propune publicului o călătorie muzicală, poetică și vizuală inspirată de întâlnirea dintre culturi, tradiții și sonorități din spații diferite.

Și anul acesta, la fel ca la edițiile precedente, Festivalul va depăși spațiul convențional al sălilor de teatru printr-o serie de evenimente conexe care vor transforma orașul într-un adevărat spațiu de întâlnire cu arta. Publicul va putea participa la spectacole în aer liber, concerte, expoziții de costume și sesiuni de pictură live. Pe lângă spectacolele găzduite de sala Teatrului „Toma Caragiu” și de sala Teatrului de Animație Imaginario, Festivalul va ajunge și în spații alternative. Printre acestea se numără Sala Coloanelor a Palatului Culturii Ploiești, Ploiești – Showroom Proleasing Motors (Bucov Plaza), Berăria „Curtea Berarilor”, zona pietonală din apropierea Parcului „Nichita Stănescu”, esplanada din fața Palatului Culturii Ploiești și Teatrul Nației.

Una dintre noutățile acestei ediții este „Pașaportul de spectator”, care îi va însoți pe iubitorii de teatru pe parcursul festivalului și va deveni, totodată, un suvenir al experienței lor. Toți cei care vor achiziționa bilete de la Agenția Teatrală sau online vor primi acest pașaport, fie de la Agenție, fie direct de la punctele de acces în sala de spectacole. Pentru fiecare reprezentație la care vor lua parte, spectatorii vor primi câte o ștampilă în pașaport, aplicată de voluntarii teatrului, iar cei care vor aduna șase ștampile vor fi răsplătiți cu o invitație dublă la un spectacol al Teatrului „Toma Caragiu”, din stagiunea curentă.

Vă invităm să ne fiți alături și să descoperim împreună poveștile, oamenii și universurile artistice care vor da viață acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu”!

Ai posibilitatea să îți spui părerea despre acest subiect pe pagina de Facebook laPloiesti.ro și în grupul de Facebook la Ploiesti.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .