Seara Mendelssohn si Wieniawski la Filarmonica ploiesteana

Divertisment

Uvertura „Hebridele” op. 26 de Felix Mendelssohn, Concertul nr. 2 în re minor, op. 22 pentru vioară şi orchestră de Henryk Wieniawski și Simfonia a IV-a în La major op. 90 „Italiana„ de Felix Mendelssohn compun programul serii de joi, 31 octombrie, de la Filarmonică. De la ora 19.00, orchestra simfonică aflată sub bagheta dirijorală a tânărului Vlad Mateescu îl are invitat pe violonistul Florin Ionescu Galaţi.

Violonistul Florin Ionescu-Galați s-a născut la București în 1970 și a început studiul viorii la vârsta de 4 ani sub îndrumarea tatălui său Ilarion Ionescu-Galaţi. Debutul oficial a avut loc la 10 ani alături de Orchestra Naţională Radio. Au urmat studiile la clasa prof. Ștefan Gheorghiu, la Universitatea Națională de Muzică din București.

Florin Ionescu-Galaţi este laureatul multor concursuri internaţionale, între ele numărându-se Concursul Internațional „George Enescu” și competiția „Tibor Varga” (Elveţia).

Cariera internațională, începută în 1982, a însemnat apariții solistice și în ansambluri camerale la Graz, Saarbrücken, Marsilia, München, Genova, Atena, Istanbul, Ankara, Izmir, Chișinău, între altele.

Dirijorul Vlad Mateescu și-a efectuat studiile muzicale în cadrul Colegiului de Artă Carmen Sylva din Ploiești, specialitatea pian (promoţia 2006) și Facultatea de Compoziţie și Dirijat a Universităţii Naţionale de Muzică din București (promoţia 2010). Între anii 2010-2012 urmează cursuri de master în cadrul aceleiași instituţii, specializându-se în stilistică dirijorală – dirijat orchestră și cor cu remarcabilii dirijori români Horia Andreescu, Cristian Brâncuși și Tiberiu Soare. Practica dirijorală și-a desfășurat-o asistând și participând la repetiţiile corurilor și orchestrelor Operei Naţionale și Societăţii de Radiodifuziune București. În paralel, a urmat un Masterat MBA în managementul litigiilor economice primind la absolvire o diplomă românoelveţiană. Apoi a participat la alte cursuri în urma cărora a obţinut titlul de Manager de proiecte culturale acordat de Ministerul Culturii. A urmat cursurile de măiestrie dirijorală susţinute de dirijorii Enrique Garcia Asensio și Konrad von Abel – discipolii maestrului Celibidache.

Biletele, în valoare de 25 de lei (întreg), 15 lei (pensionari) și 5 lei (elevi/studenți) se găsesc la Casa de bilete a Filarmonicii, la Agenția Teatrală, la standul special amenajat în hipermarketul Cora – AFI Ploiești și online, pe www.filarmonicaploiesti.ro. Sponsori oficiali: Alexandrion Group, BES România, Bergenbier, Apa Nova, BRD, Bristot, Conpet, Cora, Școala de Flori, The Fable, PECEF, Stenota, Delice, West Mall.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns