Mănăstirea Ghighiu

Divertisment

Mănăstirea Ghighiu, aflată la câțiva kilometri de Ploiești, este unul dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult din Prahova. Lăcașul este cunoscut și prin faptul că adăpostește o icoană de excepție – icoana Maicii Domnului „Siriaca”. Potrivit www.manastireaghighiu.ro, icoana datează din secolul al XVI-lea și a fost adusă și dăruită așezământului de la Ghighiu de un episcop sirian.

Mărturiile despre istoria acestui locaș menționează la începutul secolului al XVII-lea existența unei mănăstiri a logofătului Coresi și a soției sale, jupânița Slăvița. Iar numele de Ghighiu apare pentru prima dată în secolul al XV-lea și se referă la satul cu același nume, care este atestat printr-un hrisov al voievodului Radu cel Frumos, din 1471, arată site-ul citat.

Pentru secolul al XVII-lea, existența Mănăstirii Ghighiu este atestată de documente ce cuprind date și informații referitoare mai ales asupra proprietăților pe care le deținea. La fel și în secolul următor, al XVIII-lea, documente similare fac cunoscută continuitatea așezământului monahal la Ghighiu.

Mănăstirea Ghighiu cu o biserică tot de lemn, ce avea hramul Izvorul Tămăduirii, s-a ridicat în anul 1817, pe un teren donat de Măriuța Ratoveanca monahului Agapie, care căuta loc pentru construirea unui schit, în timpul voievodului Ioan C. Caragea, mitropolit fiind Nectarie.

Pe această veche vatră monahală, între anii 1858-1866, cu binecuvântarea mitropolitului Nifon și din inițiativa stareților Eftimie și Antonie, s-a început construirea bisericii actuale chiar pe temelia fostei bisericuțe de lemn, sfințindu-se cu același hram — „Izvorul Tămăduirii”, la 31 martie 1866.

Pisania aflată deasupra ușii de intrare în biserica mare arată că în anul 1858, arhimandritul Eftimie a dărâmat biserica construită în 1817, pentru că era prea mică, și a început construirea bisericii mari, zidire continuată după moartea starețului Eftimie, la anul 1864, de noul stareț, arhimandritul Antonie.

Biserica este construită din cărămidă, pe o temelie din piatră de râu. Este pe plan triconc, cu pridvor închis, pronaos, naos și altar. Pronaosul este aproape pătrat, naosul destul de spațios este dreptunghiular, iar turla, cilindrică la exterior ca și la interior, se sprijină pe o bază octogonală.

Catapeteasma, sculptată în lemn de tei și poleită cu aur, datează din același timp cu biserica. Pictura, realizată în întregime de Gheorghe Tăttărescu, a fost restaurată în perioada octombrie 1989 — mai 1990.

În timpul războiului din 1877, la cererea mitropolitului Calinic Miclescu, Mănăstirea Ghighiu a găzduit armata și prizonierii de război. Iar în istoria mănăstirii au urmat alte și alte momente grele. Spațiile gospodărești au fost transformate în „casă de doctori” în timpul epidemiei de holeră din anul 1892, incendiile din 1906, 1909, 1922, 1945 și 1946 au adus numeroase pagube locașului. În timpul Primului Război Mondial, trupele germane au transformat mănăstirea în fabrică de conserve. În anul 1941, o unitate militară germană a ocupat o parte a mănăstiri iar obștea monahală s-a împuținat.

Prin purtarea de grijă a patriarhului Justinian Marina, în 1952, așezământul monahal de la Ghighiu s-a transformat în mănăstire de călugărițe, inițial o obște formată din șase viețuitoare aduse de la Mănăstirea Țigănești, și a început restaurarea sa generală între anii 1954-1958.

În timpul procesului de reconstrucție a Mănăstirii Ghighiu s-au zidit din nou turle din beton armat, s-a spălat pictura, s-a turnat pardoseală de mozaic. S-au construit chilii integrate într-o incintă în formă de cetate. S-au amenajat săli pentru școala monahală, pentru ateliere și pentru muzeu, s-a înălțat din temelie cetatea mănăstirească de la dreapta clopotniței ș.a. În 1956 se înființează un atelier de țesut covoare, iar în 1957, cu prilejul înființării atelierului de icoane pe lângă Tipografia Institutului Biblic din București, obștea este angajată să lucreze în cadrul acestuia.

În anul 1992 s-a ridicat, în partea stângă a bisericii, un aghiasmatar, iar în anul 1995 s-a deschis un nou șantier de lucru pentru a se ridica o nouă poartă încadrată de chilii.

Mănăstirea Ghighiu păstrează o comoară spirituală, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul — „Siriaca”, dăruită de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, la 25 februarie 1958. Ierarhul sirian, aflat într-o vizită în România, în calitate de reprezentant al Patriarhiei Apostolice din Antiohia, a dăruit patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian, o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani și vestită prin minunile ei. Patriarhul a hotărât ca această sfântă icoană să fie așezată în Mănăstirea Ghighiu. Drept aceea, episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, însoțit de episcop-vicar al Patriarhiei, Teoctist Botoșăneanul (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 1986-2007), a făcut o vizită la Mănăstirea Ghighiu, unde a depus darul de mare preț.

Mănăstirea deține și o colecție de artă religioasă datând din anul 1964, care constituie un adevărat tezaur de tipărituri, icoane vechi și alte valori ale patrimoniului cultural și istoric. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns