Purtarea măştii de protecţie în spaţii deschise, obligatorie în judeţ de la 1 august

Social

Purtarea măştii de protecţie în spaţii deschise va fi obligatorie în judeţul Prahova începând cu data de 1 august, a decis, joi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), într-o şedinţă extraordinară.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Prahova, CJSU a aprobat hotărârea privind obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise, pe toată durata stării de alertă, decizia care a fost luată pe fondul creşterii alarmante a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 vizându-i pe toţi cei care locuiesc şi/sau circulă pe teritoriul judeţului.

„Purtarea măştii, astfel încât să acopere nasul şi gura, va fi obligatorie în spaţii publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în intervalele orare: 07.00-11.00 şi 15.00-23.00. Exceptaţi de la această regulă sunt copiii cu vârsta mai mică de 5 ani”, precizează sursa citată.

Spaţiile şi intervalele orare au fost stabilite, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane între orele şi în locurile unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară, conform legii.

„În funcţie de evoluţia situaţiei, în zilele următoare, se poate extinde intervalul orar pentru purtarea obligatorie a măştii în spaţiile deschise şi/sau limitarea programului de lucru la terase, cluburi, baruri, precum şi al altor operatori de profil”, se mai arată în comunicat. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns