Unitate mobilă de terapie intensivă, oferită Spitalului Județean Ploiești

Social

Spitalul Județean de Urgență din Ploiești nu mai are locuri în secția ATI pentru pacienții cu COVID-19, astfel Departamentul pentru Situații de Urgență a trimis unității medicale o unitate de terapie intensivă mobilă.

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență ( DSU), este prima din cele 4 astfel de unități care au intrat în cursul lunii trecute în dotarea strategică de protecție civilă a IGSU, prin eforturile conjugate ale societății civile, mediului privat și ale guvernului.

„În contextul dezvoltării capacităților operaționale și de gestionare a situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2 și ca urmare a atingerii capacității maxime de internare pe secțiile de terapie intensivă a pacienților în stare gravă infectați cu noul coronavirus în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, în data de 9 iulie 2020, prima unitate de terapie intensivă mobilă, ajunsă de curând în dotarea IGSU, a fost operaționalizată în curtea spitalului anterior menționat”, transmite DSU.

Sursa citată precizează că ieri, 13 iulie, pe secția de ATI din cadrul unității de terapie intensivă mobilă erau internați 5 pacienți, 4 dintre aceștia fiind intubați.

„Pe parcusul celor doar câteva zile de la intrarea în funcțiune, numărul pacienților cărora li s-au acordat îngrijiri a variat, funcție de necesități, fiind chiar de 11 la momentul amplasării și implicit punerii în funcțiune, când capacitatea maximă de internare pe secția de terapie intensivă a spitalului a pacienților în stare gravă atinsese pragul critic”, informează Departamentul pentru Situații de Urgență .

La acest moment, personalul medical este format din 4 cadre de specialitate ATI, 3 rezidenți cu specialitatea ATI și 1 specialist ATI detașați din Timișoara și Sibiu, spitalul din Ploiești neavând personalul necesar pentru a asigura funcționarea adecvată a unității mobile.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns