Personalul UPU de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti cu test negativ la COVID-19, rechemat din izolare

Social

Contacţii colegi de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) ai asistentei medicale de la Spitalul de Urgenţă Ploieşti depistată cu COVID-19 au fost chemaţi la muncă din izolare, după ce testele lor au ieşit negative la coronavirus, informează, marţi, DSP Prahova.

“Având în vedere rezultatele testărilor RT-PCR efectuate la toţi contacţii – cadre medicale şi personal auxiliar – ai asistentei medicale, testată pozitiv, dar care la a III-a testare COVID 19 a avut rezultat negativ, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, cu acordul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, a decis rechemarea personalului medical UPU din izolare şi programarea acestuia pentru participarea în gărzi”, precizează DSP Prahova.

Conform sursei citate, până la sosirea celui de-al doilea rezultat al celei de-a doua persoane testată pozitiv la unitatea medicală din Ploieşti, mai rămân în izolare cinci contacţi.

DSP Prahova precizează că va fi testat periodic personalul medical expus contaminării cu coronavirus.

“Autorităţile sanitare monitorizează îndeaproape respectarea măsurilor de prevenire a contaminării personalului medical şi circuitul pacienţilor, pentru a reduce la minimum riscul oricărui contagiu. De asemenea, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a decis testarea periodică, potrivit Metodologiei INSP, a personalului medical expus, spre a preveni orice risc pentru pacienţi şi cadre medicale”, mai anunţă DSP Prahova.

Reamintim că o asistentă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a fost confirmată, sâmbătă, cu coronavirus. A fost declanşată o anchetă epidemiologică de către DSP Prahova, fiind testat întreg personalul medical care a asigurat tura de noapte în data de 24/25 aprilie, la secţia unde activează şi cadrul sanitar confirmat, dar şi pacienţii cu care asistenta a intrat în contact. În total, 45 de persoane care au fost plasate în izolare până la sosirea rezultatelor. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *