Filarmonica „Paul Constantinescu” vă invită joi, 24 octombrie, de la ora 19.00, la un concert simfonic extraordinar care are în prim plan duduk-ul, instrument de suflat tradițional armenesc. Concertul este dedicat Zilei Armatei Române.
Invitat al serii este Cosmin Rafael Bălean, singurul roman care cântă pe un astfel de instrument. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice ploieștene se află maestrul Radu Postăvaru, iar programul cuprinde lucrări de Aram Haciaturian – Vals din suita de orchestra “Masquerade”, Henrik Anassian – Concert pentru duduk si orchestră, Piotr Ilici Ceaikovski – „Polonaise” din opera „Evgheni Oneghin”, op. 24 și Paul Hindemith – “Symphonic Metamorphosis” după teme de Carl Maria von Weber.
Cosmin Rafael Bălean s-a născut la 5 august 1972 în Moldova Nouă, judeţul Caraş Severin. A studiat la Liceul de Muzică Ion Vidu din Timişoara, clasa de fagot, apoi a absolvit, la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, acelaşi instrument (1990-1995). În perioada 1991 -1993 a urmat cursuri de măiestrie interpretativă cu prof. Gheorghe Cuciureanu de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Din anul 1995 a devenit membru al Orchestrei simfonice a Filarmonicii Banatul din Timişoara, în prezent fiind şef la partida de fagot şi profesor asociat al Facultăţii de Muzică din Timişoara. De-a lungul timpului a colaborat cu orchestre din țară și din străinătate, printre care Orchestra simfonică Europea Mediterrania din Barcelona şi Orchestra simfonică Borusan a Filarmonicii din Istanbul. Activează în două formaţii de muzică de cameră Trio Katharsis (clarinet-fagot-pian) şi în Bassoonery Quartet, formații alături de care susține numeroase recitaluri.
În urmă cu nouă ani descoperă un instrument aparte – duduk-ul, instrument armenesc, care este unul dintre cele mai vechi instrumente din lume, cu o istorie de peste 3.000 de ani. Sonoritatea deosebit de caldă a acestui instrument poate fi auzită în coloanele sonore ale unor filme celebre precum Gladiatorul, Troia, Pirații din Caraibe etc. În 2005 UNESCO a declarat duduk-ul armenesc ca fiind o capodoperă și l-a inclus în Patrimoniul Intangibil al Umanității. În ultimii ani Cosmin Bălean susține cu acest instrument recitaluri și concerte în mai multe oraşe din țară – Timișoara, Pitești, Cluj Napoca, Craiova, Sibiu, Brasov ş.a., precum și la Festivalul Internațional Timișoara Muzicală, Festivalul Internațional George Enescu (București 2011), dar și Karlsruhe și Donaufest Neu-Ulm 2012 Germania. În 2014 a prezentat în premieră europeană Concertul pentru duduk și orchestră de Henrik Anassian, în 2016 l-a cântat acompaniat de Orchestra de Cameră Radio, iar în ianuarie 2017 concertul a fost înregistrat împreună cu același colectiv.
În cursul acestui an a interpretat pe scena Ateneului Român alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de maestrul Horia Andreescu, un concert pentru duduk, violă și orchestră – Graffiti 2, în primă audiție, compoziție a regretatului Adrian Enescu.
Concertul de joi este dedicat Zilei Armatei Române, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959, 25 octombrie a fost desemnată Ziua Armatei Române.
Biletele, în valoare de 25 de lei (întreg), 15 lei (pensionari) și 5 lei (elevi/studenți) se găsesc la Casa de bilete a Filarmonicii, la standul special amenajat în hipermarketul Cora – AFI Ploiești și online, pe www.filarmonicaploiesti.ro.
Sponsori oficiali: Alexandrion Group, BES România, Bergenbier, Apa Nova, BRD, Bristot, Conpet, Cora, Școala de Flori, The Fable, PECEF, Stenota, Delice, West Mall.
Parteneri media: Agerpres, ArteFapte, Jurnalul Prahovean, KissFM, MagicFM, Mediasud, Ploiești TV, Fapt Divers, Ploieștii, Prahova Business, Prahova Economică, Prahova News, Prahova TV, Radio Prahova, Info Ploiești City, Radio România Muzical, Stiri Actuale, Telegrama, TVR, Valea Prahovei TV.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.