A fost semnat ordinul de finantare nerambursabila pentru proiectul achizitie autobuze electrice

Social

Primăria municipiului Ploiești anunță căîn urma parteneriatuluiîncheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de lider de parteneriatși Unitățile Administrativ Teritoriale Municipiul Ploiești, Municipiul Constanța, Municipiul Alba Iulia și Municipiul Buzău, s-a semnat Ordinul de finanțare pentru proiectul Achiziție mijloace de transport public – autobuze electrice 12 m șes, Ploiești, Alba Iulia, Buzău, Constanța,”, cod SMIS 127739.

Astfel, grație parteneriatului cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), Municipiul Ploiești va beneficia de un număr de 9 autobuze noi, ce urmează să fie introduse pe ruta traseelor 2 și 2B.

Ordinul de finanțare nerambursabilă, acordată de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR), a fost semnat la 1 octombrie 2019, valoarea totală a proiectului ridicându-se la 170.371.036, 30 lei, din care finanțarea nerambursabilă acordată este de maxim 142.453.195, 57 lei, reprezentând 97,95% din valoarea totală eligibilă.

Totodată, perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, investiția urmând să fie implementată de MDRAP , în calitate de lider de parteneriat, și unitățile administrativ teritoriale sus amintite, în calitate de parteneri. De asemenea, menționăm că, în cadrul aceluiași proiect, la Ploiești urmează să fie aduse și alte mijloace noi destinate transportului public urban de călători, respectiv 20 de tramvaie și 20 de troleibuze, pentru achiziția cărora, în prezent se derulează faza de licitație.

 Prin demersul întreprins, municipalitatea își reiterează poziția în ceea ce privește promovarea mobilității urbane durabile, prin crearea unui transport public eficient, ecologic și modern.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *