Bolnavi izolați de lume și tratați cu pedepse. Ministrul Muncii a făcut o vizită neanunțată la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Urlați

Social

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a făcut marți după-amiază o vizită neanunțată la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulții cu Handicap din Urlați, unde sunt internate 179 de persoane. Violeta Alexandru a descoperit bolnavi tratați inuman, izolați de lume, fără nicio șansă de recuperare. Ministrul Muncii a postat pe Facebook fotografii de la Centrul de Recuperare.

Vizita a fost făcută după discuțiile pe salariul minim, fără anunț prealabil. Ministrul Muncii a fost însoțit de președinta ANDPDCA, Mădălina Turza,

În postarea de pe Facebook, Violeta Alexandru povestește că drumul către Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Urlați este neasfaltat. Bolnavii trăiesc într-o totală izolare, departe, cât mai departe de comunitate. La “nebuni”, după cum s-a exprimat polițistul din Urlați cu care ne-am întâlnit, întâmplător, în oraș, scrie ministrul Muncii.

În acest centru sunt internate laolaltă persoane cu dizabilități intelectuale și persoane fără dizabilități suferind, pur și simplu, de lipsa părinților și chiar a unei locuințe.

Cea mai mare problemă a bolnavilor de acolo este izolarea. „Își doresc să muncească, să fie activi, să fie și viața lor cu un sens”, spune ministrul Muncii.

Bolnavii agitați, care în opinia personalului centrului greșesc, sunt pedepsiți cu izolarea într-o cameră cât o debara, fără geamuri, iar pedeapsa poate dura și o lună. Violeta Alexandru a postat fotografii din această cameră.

Ministrul Muncii consideră că, în această atmosferă, beneficiarii acestui Centru nu pot dobândi o viață independentă, așa cum așteaptă Comisia Europeană de mulți ani de la noi.

Violeta Alexandru spune că nu poate asigura în acest moment locuințe protejate în mijlocul comunității și nu în izolare dar promite că unele lucruri se vor schimba ți a cerut măsuri în acest sens.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns