Focarul de COVID-19 de la Spitalul Băicoi se extinde

Social

Focarul de COVID-19 de la Spitalul Orăşenesc Băicoi se extinde, două cazuri noi fiind confirmate aici în ultimele 24 de ore, numărul total al celor infectaţi la unitatea sanitară în cauză ajungând la nouă.

Potrivit datelor comunicate, miercuri, de Prefectura Prahova, primul caz pozitiv de la Spitalul Băicoi a fost depistat în data de 7 iulie la un medic de pe Secţia Medicină Internă.

În urma anchetei epidemiologice, au fost identificaţi contacţii direcţi de la care s-au recoltat probe. De asemenea, au fost recoltate probe şi de la restul personalului secţiei şi de la pacienţii internaţi (12).

În urma acestui demers au fost confirmate în total nouă cazuri de COVID-19, cu două mai multe faţă de ziua precedentă, cei infectaţi fiind un medic, patru asistente medicale, două infirmiere şi doi pacienţi.

În acest context, pacienţii internaţi pe secţia respectivă au fost externaţi cu recomandare de izolare şi semnătură că au luat la cunoştinţă despre acest aspect, personalul secţiei a fost izolat la domiciliu, iar spaţiul respectiv a fost dezinfectat, arată sursa citată.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate în judeţ 35 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, numărul total al celor testaţi pozitiv de la începutul epidemiei fiind de 880.

Dintre aceştia, 44 au decedat (două decese noi în rândul unor persoane cu comorbidităţi), iar 170 au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi.

„Conform datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Prahova, în spitalele din judeţ, unde sunt trataţi bolnavi COVID-19, în secţiile de Terapie Intensivă, sunt internaţi 19 pacienţi (16 sunt intubaţi). Dintre aceştia 3 pacienţi sunt transferaţi de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, unul de la Spitalul Clinic Colentina şi unul de la Târgovişte”, mai arată sursa citată. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns