Muzeul de Artă Religioasă „Nicolae Iorga”

Divertisment

Muzeul de Artă Religioasă „Nicolae Iorga” din localitatea Vălenii de Munte, județul Prahova, face parte din Complexul muzeal al orașului, alături de Muzeul Memorial ”Nicolae Iorga”, Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului și Muzeul de Științe Naturale „Cultura Prunului”.

Amplasat pe strada George Enescu nr. 1, acesta a fost înființat în anul 1923 de savantul Nicolae Iorga și pus sub îngrijirea elevelor Școlii de Misionare. 

Clădirea care adăpostește muzeul, una dintre cele mai vechi clădiri din orașul Vălenii de Munte, datează din secolul al XVIII-lea și a fost sediul Școlii de Misionare Naționale „Regina Maria”, așezământ cultural înființat de Nicolae Iorga și inaugurat la 19 august 1922 în prezența Reginei Maria. În această instituție tinerele, cele mai bune din toate regiunile țării, erau instruite pentru cariera de învățătoare și urmau această școală timp de un an. 

Edificiul a fost restaurat între anii 1991 și 1997 de către Primăria orașului Vălenii de Munte și găzduiește în prezent, în patru săli, exponate cu o valoare deosebită, printre care: icoane pe lemn datând din secolele al XVII-lea — al XIX-lea, o icoană pe pânză adusă de la Ierusalim, cărți vechi bisericești, cruci de mână din lemn și metal, cruci pectorale, veșminte preoțești (mitră, jelon, mânecuțe, epitrahil, bederniță, brâu), candele, sfeșnice din argint și alamă, potire din argint aurit, acoperitoare de potir, călimări de brâu, cărți vechi bisericești și scoarțe de lână. Obiectele expuse au fost realizate în ateliere autohtone după modelele grecești, rusești, occidentale și orientale. 

De un rafinament cromatic deosebit sunt câteva icoane pe lemn realizate de meșteri populari transilvăneni în secolul al XVIII-lea: „Sfântul Arhanghel Mihail”, „Adormirea Maicii Domnului”, „Pomelnic”. Figurarea grafică a acestora lucrări este sumară, linia fiind trasată cu negru în duct continuu diferențiat, tratare artistică proprie icoanelor copte. 

Una dintre încăperile muzeului este destinată prezentării patrimoniului local. Aici sunt expuse obiecte din secolele al XVIII-lea — al XX-lea (icoane pe lemn, carte bisericească, potire, vase de cult, chivot de mănăstire) care aparțin Mănăstirii Văleni și care sunt păstrate în custodie de către Muzeul de Artă Religioasă „Nicolae Iorga”.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns