162 de locuinţe din Ploieşti vor trece din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia

Social

În şedinţa de guvern de joi, 8 august, a fost aprobată o hotărâre pentru stabilirea regimului juridic al unor blocuri de locuinţe din municipiul Ploieşti (judeţul Prahova), construite prin Programul de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, şi aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti.

Această măsură este necesară pentru ca aceste locuinţe să poată fi vândute, conform prevederilor legale în vigoare, persoanelor cărora legea le conferă dreptul de a le cumpăra, la cerere, şi să fie înscrise definitiv în Cartea Funciară.

Astfel, se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a 162 de unităţi locative din blocurile de locuinţe pentru tineri aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti (trecute, în condiţiile legii, în domeniul public al statului prin hotărâri ale consiliilor locale), precum şi trecerea acestor blocuri din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia.

Consiliul Local al Municipiului Ploieşti stabileşte valorile de vânzare a locuinţelor, în conformitate cu Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin HG nr. 962/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns