În perioada 24 – 29 septembrie, Teatrul „Toma Caragiu”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești, organizează cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de teatru pentru copii și tineret Imaginarium

Divertisment

În perioada 24 – 29 septembrie, Teatrul „Toma Caragiu”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești, organizează cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de teatru pentru copii și tineret Imaginarium.

Ediția din acest an se desfășoară sub egida programului „Ploiești – Capitala Tineretului din România 2024” și va reuni spectacole reprezentative din repertoriul unor teatre de renume din țară (București, Galați, Timișoara, Craiova, Târgu Mureș, Reșița, Constanța) și din străinătate (Franța, Spania, Republica Moldova). Spectacolele sunt grupate în două secțiuni, una care se adresează copiilor și cealaltă pentru publicul tânăr.

De la povești clasice, reimaginate pentru a cuceri inimile celor mai mici spectatori, până la spectacole contemporane care abordează teme actuale și relevante pentru tineret, programul celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de teatru pentru copii și tineret Imaginarium este unul variat, ce exlorează viziuni și stiluri artistice care se disting prin originalitate, creativitate și printr-o puternică încărcătură emoțională.

Totodată, această ediție a Festivalului va avea caracter competițional. Juriul de specialitate, format din regizorul Mihai Gruia Sandu, teatrologul Octavian Szalad și actorul Cosmin Teodor Pană, va urmări fiecare spectacol, iar la finalul evenimentului va recompensa cele mai valoroase montări și performanțe actoricești în cadrul festivității de premiere care va avea loc duminică, 29 mai, ora 20.00, în sala Teatrului de Animație Imaginario.

Cele 17 spectacole care fac parte din programul celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de teatru pentru copii și tineret Imaginarium se vor desfășura în locații multiple, în sala Teatrului de Animație Imaginario și în sala Teatrului „Toma Caragiu” sau în zona pietonală din proximitatea Teatrului „Toma Caragiu” și a parcului „Nichita Stănescu”. De asemenea, pentru al doilea an consecutiv, o paradă ce va reuni artiști percuționiști și suflători va aduce atmosfera de sărbătoare pe străzile din centrul Ploieștiului.

Programul complet al Festivalului poate fi consultat pe site-ul Teatrului, www.teatruploiesti.ro, secțiunea Festival TC, la Agenția teatrală, precum și pe pagina de Facebook a Teatrului „Toma Caragiu” și a Festivalului de teatru pentru copii si tineret Imaginarium.
          Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de bilete a Teatrului „Toma Caragiu”, situată pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 1, sau online, accesând site-ul www.teatruploiesti.ro, secțiunea Festival TC.

Vă așteptăm să ne fiți alături la cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru copii și tineret Imaginarium și să vă bucurați de magie, culoare și povești captivante !

Programul Festivalului

Marți, 24 septembrie

ora 12.00 – sala Teatrului de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario, Munchhausen, baronul poznaș, Teatrul Țăndărică București. Vârsta recomandată: peste 4 ani

ora 18.30 – sala Teatrului „Toma Caragiu”, Cock, Teatrul „Stela Popescu” București. Vârsta recomandată: peste 16 ani

ora 20.00 – paradă percuționiști și suflători, Timba Art Show (spectacol itinerant)

Miercuri, 25 septembrie

ora 11.00 – sala Teatrului de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario, Frumoasa și Bestia, Teatrul de Vest Reșița.Vârsta recomandată: peste 5 ani

ora 17.00 – sala Teatrului de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario, Amintiri din copilărie, Teatrul „Ion Creangă” București. Vârsta recomandată: peste 6 ani

Ora 18.30 – sala Teatrului „Toma Caragiu”, Cei doi tineri din Verona, Teatrul de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario Ploiești.Spectacol recomandat adolescenților și publicului tânăr

Joi, 26 septembrie

ora 11.00 – sala Teatrului de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario, Pupăza din tei, Teatrul Colibri Craiova.Vârsta recomandată: peste 4 ani

ora 17.00 – zona pietonală a fântânilor arteziene din Parcul „Nichita Stănescu”, Mitică, compania Teatru Oriunde

ora 18.30 – sala Teatrului „Toma Caragiu”, Alice în Wonderland, Teatrul pentru Copii și Tineret Gulliver Galați.Vârsta recomandată: peste 10 ani

ora 19.30 – zona pietonală a fântânilor arteziene din Parcul „Nichita Stănescu”, Cine e dom’le, compania Teatru Oriunde

Vineri, 27 septembrie

ora 11.00 – sala Teatrului de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario, Hansel și Gretel, Teatrul Ariel Târgu-Mureș. Vârsta recomandată: peste 4 ani

ora 17.00, aleea pietonală din fața Teatrului „Toma Caragiu”, El Dorado, street-performance// Compania internațională CIA-NDE

ora 18.30 – sala Teatrului „Toma Caragiu”, Dar cu femeia ce s-a întâmplat?, Teatrul Merlin Timișoara.Vârsta recomandată: peste 12 ani

Sâmbătă, 28 septembrie

ora 11.00 – sala Teatrului de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario, Parte dreaptă, Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță” Chișinău.Vârsta recomandată: peste 3 ani

ora 17.00, aleea pietonală din fața Teatrului „Toma Caragiu”, El Dorado, street-performance// Compania internațională CIA-NDE

ora 18.30 – sala Teatrului „Toma Caragiu”, Nuntă, caut mire și mireasă, TeatrulCăluțul de mare” Constanța.Vârsta recomandată: peste 12 ani

Duminică, 29 septembrie

ora 11.00 – sala Teatrului de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario, Carmilhan – corabia fantomă, Teatrul de Animație pentru copii și tineret Imaginario Ploiești. Vârsta recomandată: peste 5 ani

ora 16.00-aleea pietonală din fața Teatrului „Toma Caragiu”, The Y – Feels Like Flying, Compania Yldor (Spania)

ora 17.00 – sala Teatrului „Toma Caragiu”, Emaus, Teatrul Excelsior București. Vârsta recomandată: peste 15 ani

ora 19.00 – paradă percuționiști și suflători, Timba Art Show (spectacol itinerant)

ora 20.00 – sala Teatrului de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario, Festivitatea de premiere

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .