Muzica lui Antonin Dvorak, în concertul Filarmonicii Ploieşti

Filarmonica „Paul Constantinescu” vă invită joi, 16 iulie 2020, de la 20.00, la un concert al cărui program cuprinde două dintre lucrările lui Antonin Dvorak, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi compozitori cehi din toate timpurile: Serenada în re minor, op. 44, pentru instrumente de suflat şi Serenada în Mi major, op. 22, pentru […]

Continue Reading

Unitate mobilă de terapie intensivă, oferită Spitalului Județean Ploiești

Spitalul Județean de Urgență din Ploiești nu mai are locuri în secția ATI pentru pacienții cu COVID-19, astfel Departamentul pentru Situații de Urgență a trimis unității medicale o unitate de terapie intensivă mobilă. Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență ( DSU), este prima din cele 4 astfel de unități care au intrat în cursul lunii trecute în dotarea […]

Continue Reading

Deficit de cadre medicale la SJU Ploieşti

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut luni o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, care se confruntă cu un deficit de cadre medicale pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19, unul dintre sectoarele afectate fiind terapia intensivă. “Am fost să fac o evaluare a stării prezente atât COVID, cât şi non-COVID la Spitalul Judeţean, […]

Continue Reading

Focar de COVID-19 la Primăria Brazi

Zece angajaţi ai Primăriei Brazi au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus, tot personalul fiind testat după depistarea primului caz. Primarul Leonaş Radu a declarat, luni, pentru AGERPRES, că primul caz a apărut în cursul săptămânii trecute, în acest context dispunând testarea tuturor angajaţilor din primărie, dar şi a celor de la Poliţia […]

Continue Reading

Lista lucrarilor de investitii realizate in cartierul Mitică Apostol

Urmare a informațiilor apărute în presa locală, referitoare la neimplicarea administrației locale în ceea ce privește realizarea lucrărilor de investiții în cartierul Mitică Apostol, primarul municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, aduce la cunoștința cetățenilor orașului că, în perioada 2018 – 2020, conform informațiilor furnizate de Direcția Tehnic, Investiții dincadrul Primăriei municipiului Ploiești, în cartierul […]

Continue Reading

Informare de presă privind situaţia COVID-19 în Prahova, 09 IULIE 2020

De la începutul epidemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului Prahova, 679 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care 33 au decedat, iar 151 au fost declarate vindecate şi externate. În spitalele din judeţ, unde sunt trataţi bolnavi COVID-19, în secţiile de Terapie Intensivă, sunt internaţi 14 pacienţi (nouă sunt ventilaţi […]

Continue Reading

Spectacolele in aer liber ale Teatrului Toma Caragiu in perioada 06-12 iulie

Spectacolele pe care va invitam sa le urmariti in acest sfarsit de saptamana se vor afla sub semnul feminitatii, fie ca este vorba despre exemple contemporane ale unor femei din glamorous-ul New York sau despre eroine din pitorescul univers al scrierilor lui Ion Creanga. Sambata si duminica, de la ora 20.00, ne vom amuza si […]

Continue Reading

Focar de COVID-19 la Spitalul Judeţean Ploieşti

Un nou focar de COVID-19 a fost depistat în judeţul Prahova, cinci cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, dar şi doi pacienţi, fiind confirmaţi cu noul coronavirus. Directorul SJU Ploieşti, Marius Niculescu, a declarat că la nivelul Secţiei de Interne au fost testate pozitiv cinci cadre medicale, respectiv un medic, trei asistente şi o […]

Continue Reading

Combaterea ambroziei

Primăria Municipiului Ploieşti, prin Regia Autonomă de Servicii Publice, reaminteşte proprietarilor, administratorilor şi deţinătorilor de terenuri că au obligaţia de a verifica şi distruge planta ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), plantă invazivă care provoacă alergii în rândul populaţiei. Ambrozia este o buruiană care creşte pe marginea drumurilor, pe ogoare, prin culturi de trifoi, ruine şi locuri lăsate […]

Continue Reading

SPECTACOLELE IN AER LIBER ALE TEATRULUI TOMA CARAGIU IN PERIOADA 15-21 IUNIE

Dragi spectatori,Continuam seria reprezentatiilor in aer liber si va invitam sa traiti impreuna emotia si bucuria intalnirii cu artistii si personajele dumneavoastra preferate.Ne intoarcem in curtea din fata Teatrului de Animatie Imaginario, dar si in universul scrierilor lui Ion Creanga si, dupa ce am aflat povestea lui „Pacala” si a „Caprei cu trei iezi”, va […]

Continue Reading